Sf. Cuvioasă Paraschiva de la Iaşi (14 octombrie)

Această floare aleasă a Bisericii este cunoscută mai cu seamă în Bisericile Ortodoxe Greacă, Română, Bulgară, Rusă şi Sârbă. În chip cu totul deosebit a devenit vestită şi sărbătorită în Moldova, unde de peste 350 de ani sălăşluiesc preacinstitele ei moaşte, izvor neîmpuţinat de întrarmare duhovnicească şi de tămăduire. Vasul cel de lut, în care a vegheat duhul ei, învrednicit de Atotştiutorul cu darul neputrezirii, a fost adăpostit şi cinstit, rând pe rând, de drepmăritorii creştini din Tracia, Bulgaria, Serbia, Constantinopol şi din Ţările Româneşti.

Potrivit cazaniei pentru ziua de 14 octombrie, din Cartea românească de învăţătură la duminecele de preste an şi la praznice împărăteşti şi la svinţi mari, care a fost cel dintâi cuvânt de învăţătură tipărit despre viaţa Cuvioasei Paraschiva, „această sfântă şi preacuvioasă fecioară Paraschiva era de moşie din Epivat, născută din părinţi credincioşi şi creştini buni”. Ea s-a născut în prima jumătate a sec al XI-lea. Sfânta avea şi un frate, pe care părinţii l-au trimis la carte. El însă s-a călugărit, luând numele de Eftimie, iar după un oarecare timp a fost ales episcop la Madita.

La vârsta de zece ani, fiind fecioara într-o biserică, a auzit cuvântul evanghelic „Cine va vrea să vină după mine, să se lepede de sine şi să ia crucea sa şi aşa să vină după Mine” (Marcu 8, 34). Acest cuvânt a pătruns-o până în adâncul inimii, drept pentru care, ieşind din biserică, a împărţit săracilor hainele şi podoabele sale. Deşi era mustrată mereu de părinţi, ea de multe ori da săracilor hainele sale şi nu lua în seamă mustrarea făcută de aceştia. Aprinsă de dragostea Mirelui Ceresc, ea părăsi casa părintească şi se duse în pustie, unde se dărui postului, privegherii şi rugăciunii. Acolo „pururi suspina şi nepărăsit tânjea cumu-şi va înfrumuseţa sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui Ceresc…De aceasta…ochii de lacrimi îi erau întunecaţi pururi”. Astfel, înfruntând bărbăteşte vicleşugurile şi meşteşugirile diavoleşti, s-a nevoit asupra firii sale, înfrumuseţându-şi sufletul cu dumnezeieştile învăţături ale Mântuitorului.


Înflăcăraţi de puterea credinţei în Atotţiitorul şi de vrednicia pilduitoare a Cuvioasei Paraschiva, compunătorul Acatistului Sfintei, ca şi aceia care au zugrăvit în tropare şi stihiri., smerenia şi frumuseţea ei feciorelnică, au privit-o ca pe un „dar al lui Dumnezeu ce s-a trimis pământului acesta”, ca pe „a Moldovei luminătoare” ”a Moldovei laudă preacinstită” ”A Moldovei casnică luminătoare”. Mai mult decât atât, ea este ”hrană duhovnicească” ”mijlocitoarea tuturor” la părintele luminilor, „floare neveştejită” a întregii Ortodoxii, iar în preajma raclei în care s-a păstrat nestricat cortul Sfintei , cei copleşiţi de necazuri găsesc mângâiere, cei învăluiţi de suferinţă, alinare, cei zăbavnici în săvârşirea lucrului celui bun, hotărâre şi tărie.