oate cele patru sindicate din educatie au convenit sa renunte la greva generala programata pe 18 noiembrie, pentru a evita ca respectivul protest sa aiba conotatii politice, a anuntat presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Aurel Cornea.
Sindicatele nu exclud insa varianta boicotarii anului scolar, imediat dupa alegeri, daca nu obtin un raspuns favorabil legat de problema majorarii salariilor. Incheierea mediilor pe semestrul I este pusa sub semnul intrebarii, in cazul in care sindicatele reiau greva in ianuarie. "Am decis sa renuntam la greva din mai multe aspecte, printre care cel legat de faptul ca au declarat neconstitutionala Ordonanta Guvernamentala privind majorarea salariilor din invatamant de catre Curtea Constitutionala. Nu am dorit sa se dea o conotatie politica grevei generale, asa ca am ales sa asteptam pana dupa terminarea campaniei electorale, iar daca nu se rezolva nimic nici atunci, vom intra in greva generala. Vom stabili impreuna cu celelalte federatii, in functie de decizia guvernului, daca reluam greva riscand neincheierea mediilor pe semestrul I�, ne-a declarat Aurel Cornea, presedintele FSLI. Sindicalistii ameninta ca vor intra in greva generala daca, dupa alegeri, nu se va trece la aplicarea legii de majorare cu 50% a salariilor cadrelor didactice. "Greva generala ramane o posibilitate, insa, deocamdata, asteptam decizia Curtii Constitutionale cu privire la ordonanta de crestere a salariilor cu pana la 28%. Dupa ce prima ordonanta a fost declarata neconstitutionala, este foarte probabil ca a doua decizie sa ne fie favorabila", a precizat liderul Federatiei "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu. Judecatorii Curtii Constitutionale au declarat neconstitutionala ordonanta care amana pana in aprilie 2009 aplicarea legii de majorare a lefurilor cadrelor didactice cu 50%.
Stefania Costache
marți, 20 ianuarie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu